Fundaţia Universitară „Carol I” şi biblioteca sa au intrat repede în conştiinţa opiniei publice ca instituţii care îşi îndeplineau la cel mai înalt standard misiunea atribuită de regalul lor ctitor, anume de a contribui la formarea şi pregătirea elitei intelectuale din ţară. Urmând pilda regelui Carol I, din a cărui generozitate s-a născut „Fundaţia”, tot mai mulţi oameni, în special reprezentanţi ai elitelor, înţeleg să contribuie cu generozitate la dezvoltarea instituţiei. Se donau „Fundaţiei” sume de bani, mai mult sau mai puţin importante, proprietăţi agricole aducătoare de venit şi de cele mai multe ori cărţi. Aşa cum era normal în rândul marilor donatori de carte era firesc că se numere acei care lucrau cu ea şi înţelegând rosturile adânci ale unei bune biblioteci, elitele vieţii academice româneşti, profesorii universităţilor. Aceştia, pe lângă generozitatea cu care îşi împărtăşeau cunoştinţele înţelegeau, de foarte multe ori, să pună la dispoziţia studenţilor şi cărţile pe care, cu pasiune şi competenţă, le strânseseră întreaga viaţă astfel încât, peste timp, propria lor bibliotecă, laboratorul în care şi-au pregătit prelegerile sau studiile să se transforme într-un spaţiu de muncă intelectuală comun pus la dispoziţia tinerilor ce voiau să îi urmeze pe drumul anevoios al ştiinţei. Un astfel de gest, primul dintr-un lung şir ce va culmina cu donarea întregii biblioteci, face Titu Maiorescu, pe atunci rector al Universităţii din Bucureşti, care, prin scrisoare din 27 aprilie 1896, adresată directorului „Fundaţiei” profesorul G. Dem. Teodorescu, îl anunţă pe acesta că donează bibliotecii „Fundaţiei” mai multe volume, printre care: 8 volume din Uricariu, valoroasa colecţie de documente editată de Teodor Codrescu, 5 numere din „Magazin istoric” şi primele numere din 1847 ale ziarului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Scrisoarea, manuscris olograf în limba română, cu cerneală albastră pe verso-ul filei, s-a păstrat în Arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.